Alarmă de grad zero pe Santiago Bernabeu!** Lumea a început să urle când a văzut asta : „A furat-o! E a Realului și fuge cu ea!”

Alarmă de grad zero pe Santiago Bernabeu!** Lumea a început să urle când a văzut asta :
  • Publicat:
  • Actualizat:

Isterie totală în fața stadionului celor de la Real Madrid la apariția unui tânăr fan al grupării din capitala Spaniei, care a vrut să-și facă o poză la arena Santiago Bernabeu, alături de o strălucitoare Ligă a Campionilor.

Lumea care era în trecere au fost surprinși să vadă această cupă în mâinile unui necunoscut și au început să strige și să arate spre respectivul fan: „A furat-o! A furat Liga Campionilor, e a Realului și pleacă cu ea!”. Un echipaj de securitate s-a deplasat imediat la fața locului și l-au reținut pe respectivul suporter, care nu era de naționalitate spaniolă.

Oamenii de securitate au dus trofeul înăuntru, unde auobservat cele nouă trofee ale Ligii la locul lor și apoi s-a lămurit întreg incidentul. Aceștia au aflat că era vorbă despre o replică a Ligii Campionilor, cu care fanul doar voia să se pozeze.

Suporterul a plecat cu trofeul său, după ce a primit scuzele de rigoare din partea responsabililor de securitate.

Presa din Spania s-a amuzat teribil în urma acestei întâmplări: „A zecea Ligă a Campionilor n-a fost niciodată mai aproape”, au glumit jurnaliștii de la AS.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×